Lirica unei profesiuni de credinţă

Eu sunt polenul din cuvinte

Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împrăştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

________________________________________________________________________________________________________

A fi femeie

A fi femeie-nseamnă să arzi într-o iubire
şi-a legăna la sân pe pruncul Dumnezeu,
să-aduci în viaţă balsamuri din psaltire,
să găseşti putere să crezi când ţi-e mai greu.

A fi femeie-nseamnă să te ridici mai demn
din temniţele silei zidite de tirani.
Lanţurile urii să-ţi fie semn şi-ndemn,
iertarea – balsam duşmanilor de ani.

A fi femeie-nseamnă ca pasărea ce arde
să nu te lase să-ţi pleci genunchii iar şi iar,
ci să cheme cerul pentru-un zbor departe,
vâslele speranţei bătând şi lin, şi rar.

A fi femeie-nseamnă ca prin pustiul zilei
să treci sprijinită de-o îngerească mână,
iertând la toţi dispreţul sau pomana milei,
zâmbind ticaloasei feţe înjositor de bună.

A fi femeie-nseamnă să crească-o taină-n tine,
rod al podoabelor curcubeielor cununi,
căci singură nu eşti, arvuna unui bine
o primeşti în clipe de priveghi şi rugăciuni.

_________________________________________________________________________________________________________

Zâmbeşte…

Zâmbeşte braţelor sleite de puteri,
se vor întinde să prindă licurici;
zâmbeste pleoapelor învinse de dureri,
se vor tămădui fără cicatrici.

Zâmbeşte cerului nopţii înnourat
îţi va trimite razele de lună;
zâmbeşte soarelui cel de curând plecat,
se va-ntoarce să-ţi spună noapte bună.

Zâmbeşte toamna tufelor de liliac,
vor găsi puteri să mai dea în floare;
zâmbeşte frunzelor desprinse din copac,
aripi de înger se vor cerne-n zare.

Zâmbeşte aproapelui ce nu te vede,
o lumină nouă în el va străluci;
zâmbeşte omului care nu mai crede
zâmbetul viu prin el se va sfinţi.

Cu-n zâmbet ţii în zbor frunzele ce cad,
cu-n zâmbet ţii în zbor puf de păpădii,
cu-n zâmbet ţii pe boltă şi stelele ce ard,
roadele pe pomi şi strugurii pe vii.

___________________________________________________________________________________

Epitaf

Dacă pelerin prin viaţă vei ajunge într-o seară
să treci prag de mănastire către un tărâm creştin,
să-ţi aduci, străine, aminte şi de mine întâia oară
şi, la Sfânta Liturghie, să mă pomeneşti puţin.

Dacă apoi mă vei da uitării, căci mai mult eu nu merit,
Domnul sa te răsplătească pentru fapta ta deplin,
de chinul veşnic să te scape şi de iadul cel cumplit,
căci, la Sfânta Liturghie, tu m-ai pomenit puţin.

Dacă ruga ta de noapte nu mai poate să mai zboare,
fie-un înger să-i dea viaţă şi s-o sprijine de-amin
şi s-o suie la Părinte, dincolo de nori şi zare,
căci, la Sfânta Liturghie, tu m-ai pomenit puţin.

Dacă clopotul cel mare îţi vesteşte într-o noapte
să fii gata de plecare din pământul cel străin,
Domnul să te întărească pentru ţară de departe,
Căci, la Sfânta Liturghie, tu m-ai pomenit puţin.

Dacă ochiul tău de-afară se va-nchide pe vecie
şi oblonul îl vei trage către lumea de suspin,
fie-ţi trecerea uşoară, ca pe-un pod, spre veşnicie,
căci, la Sfânta Liturghie, tu m-ai pomenit puţin.