Matricea spirituală
Rugăciuni literare
A curs sufletul meu
până-n iadul cel greu.
Ce-ntuneric era!
Mi-era sete de-o stea.
A fiert sufletul meu
până la Dumnezeu,
din norul de patimi
ploua cu lacrimi.
Un vânt a venit
şi m-a răcorit,
sufla Dumnezeu
prin Sfânt Duhul Său.
A curs pe pământ,
în chip de cuvânt,
ca dintr-o vrană,
stih de pus pe rană.
A fi creştin înseamnă a iubi
cu patimă cuvântul ce te-ndeamnă
să arzi în Hristos şi să mai ştii
că dragostea nicicând nu se destramă.
A arde în iubirea Celui care
la ospăţul lumii a întins o pâine,
spălând picioarele tremurătoare
tuturor înfometaţilor de mâine.
A fi creştin înseamnă a fi încredinţat
că eşti în starea leprosului şi-n tine,
creşte neoprit minunea. A fi vindecat,
mereu vindecat, de nepământescul Bine.
A fi creştin înseamnă a te străpunge
spinii durerii şi a zâmbi înţelepciunii
cu tăria luată din cel ce mai frânge
pâinea nemuririi la cina lumii.
A fi creştin înseamnă a urca mereu
golgotele, călcând sfios pe colţi
de piatră, şi a crede că pasu-ţi greu
e-al lui Hristos Cel înviat din morţi.
Sunt trist, bolnav sau poate surd
de ploaia de cuvinte grele,
din vorbele drăceşti, urlând,
din cântecele rele.
Eu vin la voi, stihuri sfinte,
Din cântări şi rugăciune,
care-n zilele cumplite
mi-aţi fost pâine şi minune.
La voi, rapsozi ai lui Hristos
ce aţi postit cu rânduială –
ne-aţi dat în dar cuvânt frumos,
cum l-aţi trudit cu osteneală.
La icoana ta mă-nchin,
lucrătorule cel darnic,
vine vremea, drag creştin,
să te pomenim la praznic.
Stihurile tale bune
le-am păstrat în scoarţe groase,
m-au tămăduit de lume
şi de amăgiri întoarse.
Bunule, cu dulce grai,
ca un sfânt din Pateric,
să te odihneşti în Rai
cu slavă de mucenic.
Mai cred copiii noştri într-o minune?
Veacul disperării perfid şi mişel
renaşte dumnezei cu pântec de-oţel,
eresuri străine poleite-n cuvinte
coboară-n suflet şi-n minte.
Vopsiţi în roşu, mânjiţi pe braţe şi dinţi
pe stadioane hippy-ii dau concerte
în stranii ritualuri. Se numesc chiar sfinţi
cu aura lor strâmbă prelinsă peste plete.
Un bărbos guru de-apartament
şi-a convins ciracii, extaz şi încântare,
învăţând pe ei că ar fi un instrument
divin, Mesia în chip de reincarnare.
Doamne, ispitele ne zguduie tăria,
căci veacul e-ntors spre alta menire !
E hippy-ul un sfânt? E-un guru Mesia?
Sunt ale lor fraze mesaj de mântuire?
Privirea mi-o întorc către Răstignit
şi sufletul o clipa se ridică.
Văd patru cuie şi un Hristos smerit,
ce patima o-ndură din dragoste de oameni.
Văd spinii Lui şi-o înviere care
va fi a noastră şi Raiul în mine creşte,
cum creşte Liturghia în Altare,
când preotul solemn împărtăşeşte.
Văd o mână mică, sfioasă şi albă,
bătând mătănii la icoana poleită
a Sfintei Fecioare. O rugăciune caldă
se murmură cuvioasă şi smerită.
Mai cred copiii Tăi în Altare şi minuni,
în Maica Sfântă şi Pruncu-i de la sân,
în holdele sfinţite, în datini şi-n goruni,
în naşterea Ta, Doamne, din staulul cu fân?
Sfânta dreptmăritoare
Cât de fragilă bucurie îmi aduce vremea,
în fântâna adâncă mi-a fost dat să-mi scald privirea.
Maică, apa ta e bună, din piept stins-a durerea,
păcatul iertat a fost, venit-a mântuirea.
mai sărac în Dumnezeu, dar tu, maică, ai pregătit
pâinea caldă, masa plină, curcubeul în ştergar
şi viţelul Tatălui păşunat în Nesfârşit.
ca într-o sărbătoare mare fu gătită-n neprihană.
Cu odaia-mpodobită: flori de aur şi iarbă grasă,
dulcea casă mă aşteaptă cu Fecioara în icoană.
apele cele amare pe obraji îmi curg fierbinţi,
dar tu mă-ntăreşti acuma cu mireasma cea de nard,
cu tăria cea din îngeri, cu răbdarea cea din sfinţi.
cu îngerească strălucire în cernitul tău veşmânt,
lan de raze izvrorăşte din icoane. În altare,
peste daruri neîntinate se pogoară Duhul Sfânt.